Ambasadorul SUA la ONU: Putin „a recunoscut că nu are nicio victorie de sărbătorit”, dar nu a dat niciun semn de retragere

Ambasadorul SUA la ONU: Putin a recunoscut că nu are nicio victorie de sărbătorit, dar nu a dat niciun semn de retragere
Vladimir Putin/ Sursa: kremlin.ru
Publicat: 09/05/2022, 18:40

Președintele rus Vladimir Putin „a recunoscut că nu are nicio victorie pe care să o sărbătorească”, a declarat ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, la CNN, ca răspuns la lipsa unui anunț major de escaladare în discursul de luni al lui Putin de „Ziua Victoriei”, dar a precizat că acesta nu a dat nici un indiciu că intenționează să pună capăt războiului.

Thomas-Greenfield a remarcat că liderul rus nu s-a folosit de remarcile sale de luni pentru a anunța o retragere din Ucraina – ceea ce ar fi fost salutat de Statele Unite și care, potrivit ei, semnalează că războiul lui Putin va continua.

Oficialul ONU a declarat că „nu a existat niciun motiv pentru ca Putin să declare victoria sau să declare un război pe care îl duce deja de mai bine de două luni”.

„Eforturile sale în Ucraina nu au avut succes. El nu a fost capabil să intre în Ucraina și să-i îngenuncheze în câteva zile și să-i facă să se predea”.

Cu toate acestea, „conflictul nu s-a încheiat, cu siguranță”, a spus Thomas-Greenfield.

„El nu a anunțat o retragere. Nu a anunțat o înțelegere cu ucrainenii. Așa că bănuiesc și noi toți evaluăm că acesta ar putea fi un conflict pe termen lung, care ar putea continua multe luni”, a declarat ea.

Mikhail Kasyanov, fost premier al Rusiei în perioada 2000-2004, a explicat – luni – că din discursul susținut de președintele Vladimir Putin de Ziua Victoriei se înțelege faptul că acesta este conștient că pierde războiul.

El a mai precizat că este evident faptul că președintele are probleme și că este „începutul sfârșitului erei lui Putin”.

Acesta a declarat, pentru Sky News, că Vladimir Putin a fost „indus în eroare” și că nu se aștepta la o asemenea rezistență din partea Ucrainei.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×